DESTIN DE COPIL
Acum cind mama mea naturala nu mai este pe acest pamant imi pun foarte multe intrebari referitoare la conditiile in care eu am fost daruita unor straini pentru mine! Cu toate ca nu pot sa am ganduri urate despre tatal meu adoptiv -care m-a parasit si el inainte de vreme-nu stiu ce as putea sa mai spun despre viata mea pina la varsta de 20 de ani!
Am fost un copil care nu a iesit din cuvantul parintilor chiar si la 20 de ani ,cind am avut prima mea mare durere sufleteasca -a murit tatal meu adoptiv- care era pentru mine tatal adevarat ,poate pentru ca pe cel adevarat nu l-am simtit aproape de mine deoarece el este un om care nu cred vreodata ca a putut sa spuna cuiva ceva care sa te faca sa nu il uiti cit traiesti! Este un om mult prea bun si mult prea simplu in tot ceea ce face ca sa poti sa ii reprosezi ceva!
Sufletul meu este mult prea plin de amaraciune si atat de obosit incat nu cred ca mai are rost sa mai dezgrop trecutul si sa imi mai aduc aminte de lucrurile care mi-au marcat in mod negativ viata.
Poate singurul lucru care ar putea sa ma faca ca mai uit de acele clipe sau mai bine zis ani este casnicia mea si bineinteles copii mei pentru care as fi in stare sa mai indur multe suferinte pe lumea asta numai ca sa le fie lor si celor care le vor fi alaturi mult mai bine si sa aiba parte de fericire atit cit vrea Dumnezeu.
Imi este foarte greu sa imi amintesc multe momente din viata mea care m-au marcat.
